Windows Firewall: cum blochezi un program să se conecteze la internet

de: Alexandru Puiu
28 01. 2018

În funcție de acțiunile pe care le întreprinzi pe un sistem, s-ar putea ca la un moment dat să-ți dorești să înveți cum folosești Windows Firewall.

Windows Firewall este o componentă de sistem omniprezentă în sistemele de operare ieșite din Redmond, încă de la începutul anilor 2000. Foarte mult timp, a îndeplinit un rol simplu, deși nu era cel mai bine pus la punct. Acel firewall te protejează de atacuri cibernetice, de hackeri, de infecții malițioase care vin dinspre internet către sistemul tău. Dacă ești un pic atent, același Firewall facilitează blocarea ”ieșirii” către internet a unui program pe care îl ai pe sistem.

Motivele pentru care ți-ai dori ca o aplicație instalată să nu se conecteze la internet pot fi multe. Nu este exclus să vrei să previi actualizarea unei aplicații pentru simplul fapt că versiunea nouă vine la pachet cu niște deficite importante. Realist vorbind, s-ar putea să nu vrei ca o unealtă software pe care o folosești să-și verifice online licența.

Indiferent de cauză, pentru a bloca conectarea unui program la internet, trebuie să apeși pe Start și să tastezi Windows Firewall. Dintre rezultate, alege Windows Firewall with Advanced Features sau, în cazul Windows 10, Windows Defender Firewall with Advanced Security. Numele contează însă mai puțin. Important este să dai click și să întâmpini o fereastră care în stânga are opțiunile Inbound Rules și Outbound Rules.

Fă click pe Outbound Rules (Reguli spre exterior) și apasă în dreapta maxim pe New Rule. Alege Program în prima fereastră și apasă pe Next. Lasând bifat This Program Path, apasă pe Browse. Caută printre fișierele din sistem aplicația pe care ți-o dorești offline. Apasă pe Next, bifează Block the Connection, lasă bifat Domain, Private și Public.

După ce apeși din nou pe Next, introdu un nume pentru noua ta regulă ca să o identifici ușor în listă, dacă ai nevoie să o ștergi. Încheie procesul printr-un click pe Finish. Pentru a anula o astfel de regulă, caut-o în listă, selecteaz-o cu un click și apasă pe Delete pe tastatură. Confirmă inițierea procesului cu un click pe Yes.